Anna Todd continuă seria After cu volumul 4, ”După ce am găsit fericirea”. Dacă până acum am sperat că știm toate detaliile pentru a avea o poveste previzibilă, de data aceasta autoarea ne surprinde cu și mai multe amănunte din viața celor doi îndrăgostiți.
Deși povestea lor este condimentată cu scene erotice, o iubire nebună și certuri pe măsură, aflarea amănuntelor din trecut îi bulversează și mai tare.
Atunci când Hardin are o vagă bănuială că a fost mințit toți acești ani, în momentul în care i se confirmă temerile reușește să se piardă complet.
Singura sa alinare e Tessa care dorește din răsputeri să lupte pentru el, dar este îndepărtată de tânărul adolescent.
Hardin este pus în ipostaza de a retrăi cele mai cumplite amintiri și ca rezultat își învinovățește ambii tați, unul pentru că l-a părăsit, iar celălalt pentru că i-a transformat copilăria într-un coșmar. Aceste evenimente au repercusiuni grave asupra dezvoltării sale, ajungând în pragul de a se refugia în alcool, droguri, vinovăție și fiind cuprins de sentimente precum inferioritatea, compătimirea, teamă.
Încercările Tessei de a-l aduce cu picioarele pe pământ nu au niciun rezultat, acesta fiind ferm convins că viața tinerei adolescente va avea un drum ascendent dacă el va ieși complet din peisaj.
Deși încearcă să se retragă, iubirea dintre ei se dovedește a fi încă o dată mult prea puternică, distrugându-i pe zi ce trece. Distanța pe care și-o alocă nu face altceva decât să le arate cât de dependenți sunt unul de celălalt.
Atunci când Hardin este găsit de Tessa înconjurat de vechile obiceiuri, șocul pe care îl are o dărâmă psihic, fugind la Seattle de unde are parte de o altă traumă, odată ce găsește trupul tatălui său, zăcând în baie. Toate aceste situații îi creează un blocaj, nemaiputând să dea piept cu realitatea și rămânând capitivă în bula sa de protecție.
Anna Todd s-a întrecut pe sine cu acest volum, aducând la lumină și o altă variantă a poveștii de dragoste cu care ne-a obișnuit. Acest volum încheie cu succes povestea celor doi și trebuie să fie nelipsită din biblioteca oricărui cititor. Evoluția protagoniștilor este evidențiată pe tot parcursul seriei, reușind într-un final să își creeze o poveste de iubire matură și frumoasă.